OPRESCU, VOTUL EMOTIONAL, SI ESECUL DEMOCRATIEI

Voi incepe cu ce ma framanta in acest moment. Evenimentul anului de pana acum din politica romaneasca: alegerile locale. Mai precis, cele din capitala. Rezultatul final mi s-a parut cel putin dezamagitor. De trei ori am izbucnit in ultimii 10 ani din cauza unor evenimente politice din Romania, evenimente pe care, din pacate, nu le am sub control. Las la o parte orice doza de subiectivitate, si enumar cele trei mari dezamagiri:

1 intrarea lui Vadim Tudor in turul doi al alegerilor prezidentiale in 2000. Sper ca nu mai trebuie sa comentez de ce m-a deranjat ascensiunea unui politician extremist in Romania, si prabusirea temporara a centrului, rezultat al esecului guvernarilor CDR.

2 suspendarea a presedintelui in 2007.
Dincolo de preferintele politice ale fiecaruia, vom cadea de acord ca suspendarea a fost o pierdere inutila de timp si de bani. Iar imaginea Romaniei pe plan international a avut de suferit.

3 alegerea lui Oprescu pentru primaria Bucurestiului in 2008.

Voi discuta evident punctul 3. De ce m-a deranjat atat de mult alegerea bucurestenilor? Pentru ca Bucurestiul, la 18 ani dupa ce a fost umilit de minerii chemati de Ion Iliescu, alege un individ care ii este aservit fostului presedinte. Un individ care simuleaza independenta politica precum un atacant in careul advers, o independenta in care credem cu aceeasi naivitate cu care uneori visam la autostrazile suspendate, propuse de acelasi doctor Oprescu. Pe undeva stim toti ca nu se poate. Oprescu a venit numai cu solutii fanteziste - asta atunci cand a venit cu ceva, fiindca de multe ori nici macar nu a propus solutii concrete. Dar toate astea deja nu mai conteaza. Ne-am tot lamurit in ultimii 18 ani ca aproape toate promisiunile oricum nu vor fi niciodata tinute. Asa ca, daca tot visam, cel putin sa visam frumos? Visul tot vis va ramane...

Nu sunt un sustinator al PDL-ului, cum de altfel nu sunt nici un fan al lui Vasile Blaga. Dar Blaga era o solutie mai putin nefericita pentru primarie. Cum si Ludovic Orban, si PNL-ul, pe care-i simpatizez poate chiar si mai putin, erau insa o solutie si mai putin nefericita. Un politician care nu inspira foarte multa incredere, Orban a propus totusi cel mai bun program pentru Bucuresti. Rational ar fi fost sa-l preferam pe Orban, apoi pe Blaga, si abia apoi pe un al treilea candidat. (Sigur, aici au contat mai multi factori, precum campaniile neconvigatoare ale candidatilor PDL si PNL, esecurile PDL-ului la primaria capitalei - in special in perioada 2004-2008, prezenta foarte scazuta la vot etc., factori pe care ii voi discuta insa probabil in alt articol.) Insa cine mai voteaza rational? Oamenii, din nefericire, cu siguranta sunt fiinte mai degraba emotionale decat rationale. In special popoarele latine. Si in special romanii...

Si atunci ma intreb, pe buna dreptate, de ce ne-am mai baza pe democratie si, implicit, pe votul popular? Sansele de a nimeri optiunea cel mai putin proasta dintre cele valabile sau, cel putin, de a nu nimeri cea mai catastrofala varianta, sunt relativ mici. Nu inexistente, dar mici, mult prea mici. Intoarcerea la un regim totalitar sau macar autoritar nu este o solutie. Democratia, cu bunele si relele ei, este macar suportabila; totalitarismul - nu.

Nu ne mai ramane atunci decat sa speram ca omenirea va inventa, candva in secolul 21, cat mai repede, un nou sistem. Democratia, mai devreme sau mai tarziu, va esua, asa cum a esuat orice altceva pana acum. In unele tari functioneaza ceva mai bine, si bineinteles, Romania este inca o democratie tanara si fragila. Dar drumul pana la o democratie consolidata e mult prea lung si, chiar daca vom ajunge la destinatie, vom avea vesnic aceleasi probleme pe care le-am mentionat mai sus.

Ramanem pana atunci cu basmele despre autostrazi spatiale, parcuri cu caprioare si Mos Craciun auzite de la politicienii care vaneaza voturi cu obsesia unor maniaci.